E a patra dimineață în care prind semaforul verde vis-a-vis de Lazăr. Mi se pare normal, dacă stau să judec. Dacă-i verde lângă Dâmbovița și viteza mea superluminică de deplasare e constantă în fiecare dimineață, nici nu știu de ce m-aș mai mira.
Același câine stă legat de aceeași ușă a aceluiași Angst.
Nu-i nimic prea grav, dar te străfulgeră sentimentul unei coincidențe bizare și-ncepi să crezi în destin or some shit.
