Andrei Leonte e altfel

Pe Nico, Andrei a marcat-o prin personalitatea lui deosebită: e modest, sincer, foarte manierat și cald. Andrei n-are nevoie de un cal alb, e Făt-Frumos așa cum e. Pe Dan l-a impresionat vocea lui Andrei și naturalețea cu care ni se arată pe scenă (aceeași naturalețe pe care o afișa la cursuri, la o cafea, la o discuție despre orice)

Pentru mine Andrei e special pentru că are un simț extraordinar al muzicii. S-a descoperit pe sine, știe foarte bine cine este și de ce se află pe scenă. Sensibilitatea asta a lui l-a făcut să ni se arate și nouă prin ceea ce alege să cânte.  El ESTE muzica lui.

Mereu cu căștile în urechi, Andreiul care ne era DJ în pauze, la facultate, este U2, Maroon 5, Jason Mraz și n-ar călca un degețel peste personalitatea lui. Admir asta cu toate puterile mele: să știi ce fel de artist ești și să te respecți suficient încât să nu te minți nici pe tine, dar nici pe ceilalți încercând să pari altceva.

De ce e Andrei Leonte altfel pentru mine? Pentru că știe de capul și de sufletul lui. Din toate punctele de vedere.

Andrei este una dintre puținele persoane care pe sticlă rămân sincere față de sine și de ceea ce sunt. Și pentru asta îl respect.

Și-l votez, la 1313

Comentarii

Se dă:

Am ascultat-o o zi întreagă la serviciu, spre disperarea/bucuria colegelor de birou. Dar singurul lucru cu care sunt de acord e linia melodică.

N-am s-o iau acum pe rând, vers cu vers – nu-s destul de înverșunată. Cred că putem cădea de acord că piesa înaintează un mesaj care este aproximativ acesta:

„N-a fost o relație tocmai plăcută, spre sfârșit chiar îmi doream să se termine, nu prea-mi pare rău, dar chiar așa, măi fato? Chiar în halul ăsta să mă excluzi din viața ta?!”

Da. Chiar în halul ăsta. Excluderea este bună. Nu-mi permit să lansez un argument exhaustiv. Poate unii s-au despărțit și-au rămas prieteni. De m-aș gândi, poate aș descoperi câteva exemple bune în jurul meu. Dar ei sunt excepția.

Când ceva moare, îl îndepărtezi ca să poți merge mai departe. Pentru că (mai ales dacă ești un suflet slab), riști să te lași bântuit și ținut în loc de câte și mai câte. E suficient să vă dea o lacrimă în colțul ochiului când auziți cântecul vostru la radio, ca să vă dați seama că am dreptate.

Să rămâi prieten cu un fost/o fostă e ca și cum ți-ai pune sub pernă peștișorul auriu care-a murit.

Și-acum, ca să clarific orice dubii cu privire la maturitatea mea emoțională (pentru care nu bag nici măcar eu mâna în foc), trebuie să subliniez că nu mă refer la o excludere de tipul „mă fac că nu te văd pe stradă” . Ar fi penibil. Mereu trebuie să existe loc pentru o conversație, e o diferență între a fi rezervat și a fi nesimțit.

Mna. Cam atât am avut de zis.

 

Dulce lâncezeală

Nu știu cu exactitate în ce moment s-a transformat blogul ăsta din ceva dinamic și comunicațional într-o găleată de muzică, dar poate că asta-i e menirea.

 

Rutină et al

E a patra dimineață în care prind semaforul verde vis-a-vis de Lazăr. Mi se pare normal, dacă stau să judec. Dacă-i verde lângă Dâmbovița și viteza mea superluminică de deplasare e constantă în fiecare dimineață, nici nu știu de ce m-aș mai mira.

Același câine stă legat de aceeași ușă a aceluiași Angst.

Nu-i nimic prea grav, dar te străfulgeră sentimentul unei coincidențe bizare și-ncepi să crezi în destin or some shit.

Pfft.

Mă regăsesc recent în playlistul de liceeană. Să mă bucur că nu-mbătrânesc? Să mă sperii că n-am crescut deloc?

Pentru cei ce nu-nțelege (puteți să vă gratulați singuri dacă prindeți referința), playlisturile sunt la mine cum îs cercurile pe trunchiul copacilor. Așadar, until further notice, îmi retrăiesc adolescența – atâta câtă mai e de retrăit*.

 

 

*refuz să mai dau BAC-ul încă o dată. Înțeleg că e nasol.

 

Post antisocial

M-am trezit azi dimineata in secolul gresit. Hainele mi se pareau scoarte, cafeaua mi se parea petrol.
Pregatindu-ma sufleteste sa ies din casa, imi doream cu pasiune sa gasesc strazile goale, sa gasesc Dambovita neincadrata in coloane de masini. Sa trec prin Cismigiu pe urmele unor pasi mari, cunoscuti si calzi.
Era vreme de balonseid si aveam cumva o stare alerta, de om nemultumit ca pustietatea interioara nu are ecou in lumea reala.
Toata ziua am vazut prin oameni.

O privire vie si calda.

Of

Primul copac îngălbenit din Cișmigiu. Moțul Intercontinentalului arată ca o proră pe o mare transparentă. Vântul bate cam iute pentru gustul meu și-mi trosnește geamul din stânga.

In biuro e vară încă. Cu rochițe mov și pantaloni scurți. Cu hăhăieli în conference room și cu țigări pe balcon.

Al dracului ceas biologic. Trebuia sa fiu la mare.

Netiquette – lecția întâi

 

 

 

 

   Sursa.

E pur si muove!

Bun, e clar că blogu-i mort de aproape un an. Nici măcar nu mă mai logasem ca să văd cin’ mă mai urmărește. Mă gândeam că niminea. Ei, a fost surpriza zilei să văd că mai sunt trei suflete care, în data de 21 iulie, anno domini 2011, au aruncat o ocheadă pe aici. Să fiți sănătoși.

În alte știri, acuș se face anul de când m-am mutat la curte, deși dorm la bloc. Rău n-a fost, să vedem ce-o mai fi.

Licență tot n-am, dar vine el februarie.

Dacă are vreo importanță, promit c-o să scriu mai des de-acum încolo – adică nu din an în an, poate din două în două luni.

În rest, salutări calde de lângă fereastra care dă-nspre Cișmigiu .

Moartea Vocalei sau La Litere se mănâncă litere

Ceasurile erau trecute de 10 azi de dimineață când am deschis laptopul, mi-am verificat mailul și am dat de asta pe facebook. Spun ”asta” pentru ca nu am găsit până acum un termen mai bun. Veți vedea la ce mă refer.  Iaca.

Nu vreau să mă erijez în vreo apărătoare a limbii române, nu vreau sa par vreo eminență dezgustată de halul în care unii dintre noi au ajuns să scrie. Vreau să fac un anunț public: Vocala a  murit.

Și da, da, știm cu toții ca vocalele sunt redundante, că un cuvânt se poate înțelege perfect și în absența vocalelor. Știm, consoanele conțin mai multă informație decât vocalele. Știm, există scrieri care nu folosesc vocalele. Mai pot înțelege și decimarea vocalelor în scrierea unui SMS. Motivele sunt clare, e acolo o limită de caractere – o depășești, plătești mai multe mesaje. Dar, seriosmente acum…facebook nu impune asemenea limite drastice. Poți scrie liniștit/ă după pofta inimii, commenturile nu se facturează. Și atunci de ce *insert profanity* nu punem mâna să scriem ca oamenii literiști care suntem noi în sinea noastră. Oameni care au terminat liceul, au dat un bac, l-au luat de bine de rău, au dat o admitere, au luat-o și pe aia, au trecut prin 4 (patru) sesiuni.

Ofer (pentru că bunăvoința mea nu are margini) un glosar, întru luminare (și sincer, nu vreau să se mai sisifească cineva încercând să descifreze ce *insert profanity* se voia a fi scris). Sper să fie folositor, deși sunt aproape sigură că, la fel ca și mine, lumea n-are timp de pierdut cu alde d-astea.

Anyhoo. Ecce glosarul.

d = de (duuuuh, fată)

cn = cine

tn = tine (previzibil)

s = să (nu chiar așa de previzibil)

mn = mine (din nou, previzibil)

vzt = văzut (sau vizitiu, dacă e să ne luăm dupa logica generală a descifrării)

frum = frumos, frumoasă (aici pică bucăți întregi de cuvinte, ca tencuiala de pe casele vechi)

nik = nimica (no comment here, ce să mai spui?)

ms = mersi ( din franțuzescul merci )

fc = faci (sper)

bn = bine

t = te

u = you (interesant de observat felul în care you/u se substituie neaoșului tu )

tb = trebuie (recunosc, pe ăsta-l folosesc și eu când nu am timp de șuete)

apr = apar (sau apăr, tot ce se poate)

k = ca

besk = iubesc ( provenit din arhaica și solicitanta expresie ”te iubesc” )

Referindu-mă la stilistică, ar mai fi de adăugat câteva lucrușoare. Mă rog, numai unul. Să observăm propoziția ”pe alte persoane o să-l vezi”. Să înțelegem, deci, că juna ar fi enamorată și că cealaltă jună o încurajează subtil?

Recitisem recent ” Doresc ca micili mele rândulețe” a lui Mușatescu. Lucrurile s-au schimbat foarte puțin.